Sunt pasari de colivie extrem de apreciate si arhicunoscute. Toata lumea leaga numele lor de trilurile lungi si deosebite, dar si de penajul atragator si colorat. Nu sunt pasari pretentioase insa au nevoie de ingrijire specifica, asa cum vom vedea.
Canarii sunt originari din insulele din Oceanul Atlantic, de la care si-au luat si numele: „Canare”. Sunt domesticiti de peste 500 de ani cand spaniolii au invadat aceste insule. Au fost repede remarcati de soldati deoarece aveau un colorit placut, cantau triluri vioaie si erau usor de imblanzit. Soldatii i-au luat si adus pe continent pentru a-i face cadou doamnelor si astfel au inceput sa fie apreciati si in Spania, unde erau numiti „micuta pasare de zahar”. In timp popularitatea lor a crescut continuu spaniolii ajungand sa ii exporte in toata Europa. In timpul acestor 500 de ani s-au facut numeroase selectii si au aparut multe mutatii, astfel ca astazi exista multe specii de canari.
In mediul natural canarii sunt pasari solitare. Indivizii de sex opus se intalneasc doar in perioada in care se imperecheaza. Tot atunci masculii se intrec in cantat, dar se razboiesc si fizic. Daca doriti sa aveti un canar cantator atunci cel mai bine este sa il tineti singur. Un canar mascul singur va canta pentru a atrage femelele sau pentru a-si descuraja adversarii. El va fi multumit doar cu prezenta dumneavoastra. Nu ii place linistea asa ca orice sunet din incapere va fi apreciat de el, multi crescator au observat o pasiune deosebita a canarului pentru sunetul scos de aspirator, pe care musai trebuie sa il combata, astfel cantatul se dovedeste a fi tare infocat. Cand plecati de acasa este bine sa ii lasati pornit un radio, pentru a avea putin sunet de fond. In padurile din mediul natural linistea nu se asterne decat cand este un pericol in zona, in rest e mereu zumzet. Doi masculi tinuti impreuna inseamna dezastru. Chiar si daca au fost crescuti de tineri. Sunt pasari foarte teritoriale, si dupa cum spuneam solitare. Doi masculi pot fi tinuti in aceeasi locuinta cu conditia sa nu se vada, doar sa se auda. Astfel isi intensifica si cantatul. Un cuplu poate fi tinut impreuna insa in acest caz, masculul avand deja femela langa el nu se va mai stradui sa atraga prin cantat. De asemenea oglinzile amplasate in colivie diminueaza frumusetea si durata trilurilor.
Canarii traiesc aproximativ 10-15 ani asa ca achizitionarea unuia este un angajament pe termen lung. Colivia in care va sta va fi casa si mediul lui pentru toata viata. Asa ca intotdeauna alegeti o colivie spatioasa (in acest caz prea mare nu e daunator). Din pacate adesea vad canari chinuiti in colivii minuscule. O colivie pentru canari trebuie sa fie mai mult lunga decat inalta. Ei au zborul in plan orizontal, nu vertical ca si papagalii. Deci o colivie pentru papagali nu este buna si pentru canari. Lungimea minima pentru o singura pasare ar trebui sa fie de 40-50 cm, latimea de 20-25 cm, iar inaltimea de 30-35 cm. Bineinteles cu cat este mai mare cu atat mai bine. Canarii sunt pasari vioaie si au nevoie de multa activitate. Volierele sunt ideale deoarece ofera spatiu din belsug, iar canarii fac casa buna si cu alte pasari. Gratiile coliviei sa fie apropiate, pentru a preveni evadarile. Amplasati colivia cu o latura la perete, pentru ca pasarea sa se simta mai in siguranta. Colivia nu trebuie sa fie in bataia directa a soarelui, dar este bine sa fie intr-un loc luminos. Ferita de curentii de aer si de prea multa forfota sau alte animale (pisici, caini). totusi un canar prefera compania omului, asa ca o camera prea izolata dauneaza caracterului si sociabilitatii pasarii.
In colivie se vor mai afla hranitori si adapatori, amplasate de obicei in capetele opuse ale coliviei. Stinghii si ramurele sa fie si ele prezente. Canarii nu se pot catara ca papagalii, deci au nevoie de mai multe suprafete unde sa se aseze, la diferite nivele. Atentie insa sa nu supraaglomerati colivia cu accesorii si sa furati din spatiul destinat zborului. Stinghiile pot fi din plastic, lemn sau ramurele naturale. Evitati lemnul de cires si cedru pentru ca este toxic, insa puteti folosi salcia, marul, plopul si aninul. Crengile naturale trebuie sa fie bine uscate, spalate si dezinfectate. Daca amplasati bete la nivele diferite aveti grija ca acestea sa nu fie unul deasupra celuilalt sau deasupra recipientelor cu hrana, pentru a preveni caderea fecalelor in mancare sau pe pasarile aflate la un nivel inferior. Un os de sepie sa fie mereu prezent in colivie, deoarece este o sursa excelenta de calciu, mai ales pentru femelele care fac oua.
Canarii naparlesc pe perioada verii (iunie-septembrie). Este o perioada stresanta pentru organismul lor, iar dumneavoastra trebuie sa ii sustineti. In aceasta perioada au nevoie de o hrana mai bogata in proteine, pentru cresterea sanatoasa a penelor noi, si in vitamine, pentru a sustine efortul deosebit al organismului. Acum sunt mai sensibili si la variatiile de temperatura asa ca asigurati aceeasi temperatura pe toata perioada (aceeasi cu acre a fost obisnuit canarul si in restul anului). Secretiile hormonale ale canariilor sunt puternic influentate de lumina. In afara sezonul de naparlire (vara) se poate intampla sa induceti dumneavoastra acest proces, prin expunerea prelungita a pasarii la lumina. Realizata zile la rand ii va spune canarului ca este vara si atunci va initia procesul, si nu e deloc natural si favorabil sanatatii lui.
Baile sunt preferatele lor, deoarece canarii tin foarte mult la aspectul penajului si vor sa fie mereu ingrijiti. Amplasati in colivie si o cadita speciala pentru canari, acoperita. Ii va placea la nebunie sa o si foloseasca. La inceput poate fi reticient cu acest nou obiect insa in timp ii va intelege scopul. Vara il puteti stropii chiar dumneavoastra cu un pulverizator pentru a-l racori si a-l ajuta sa se mentina curat.
Canarii nu sunt atat de jucausi ca si perusii insa se bucura de jucarii. Cel mai iubit este leganul, amplasat in mijlocul coliviei. Le place sa se hinte adesea. Evitati oglinzile pentru motivul enuntat mai sus. In rest orice alta jucarie este bine venita, insa nu exagerati. Pentru el e mai distractiv sa cante decat sa se joace.
Intr-un articol viitor revenim cu informatii legate de starea de sanatate si nutritia acestei extraordinare pasari de companie.
Bibilică
Bibilica (Numida meleagris) este o pasăre domestică, de mărimea unei găini, care face parte din familia numididae.
Este originară de pe continentul african. Are pene negre-cenușii împestrițate cu alb, capul fără pene sau puf și o proeminență cornoasă dură pe frunte, deasupra ciocului.
În dicționarul său din 1929, Lazăr Șăineanu preciza că bibilica este „turbulentă și gâlcevitoare”.
Bibilicile se hrănesc cu semințe și insecte și se împerechează pe viață (sunt monogame). Ouăle lor au coaja mult mai dură decât cea a ouălor de găină și se clocesc în mai mult timp, mai precis patru săptămâni.
Etimologie
În dicționarul său, publicat în 1939, August Scriban indică faptul că denumirea de specie meleagris își are originea în mitologia greacă, în care bibilicile sunt surorile eroului Meleagru, pe care ele l-au plâns așa de mult la moarte, încât, de milă, Diana le-a prefăcut în bibilici, iar picățelele albe și rotunde de pe penele lor reprezintă lacrimile pe care le-au vărsat ele.Denumiri alternative
Bibilica, denumită și găină-cu-mărgăritare, găină-de-mare, are și denumiri regionale alternative: (prin Moldova și Bucovina) pichere, pichie, pichiriță, píchire și píche, (în Moldova) și pipilică, (în Bucovina) și pícură, (prin Oltenia) câță, (prin Transilvania) bibiță, pirchiță, (prin Banat) pică, pipică,”cocleanță” (prin Arad) tirchiță.
Rață mandarin
Rața mandarin (Aix galericulata) este o specie de rață din genul Aix ce trăiește în Asia de Est. Este de mărime medie, 41–49 cm, cu o anvergură a aripilor de 65–75 cm. Este similară cu rața cu ochi de șoim. Mai sunt denumite și curcubeul Orientului Îndepărtat
Rața Caroline
Origine
Rata Carolina sau Rata de lemn de marime medie, o rata cocheta! Rata Carolina este asemenea ratei asiatice mandarine. I se mai spune si rata de lemn.Hrana Rata Caroline
Rata Carolina (sau rata de lemn) mananca o varietate larga de alimente. Dieta lor este formata din seminte, fructe, nevertebrate acvatice, diverse plante si buruieni.Inainte de imperechere aceasta mananca in special insecte (ex. libelule) bogate in calciu si proteine necesare pentru producerea oualelor.
Caracteristici Rata Caroline Un adult tipic este de aproximativ de 48 cm in lungime cu o anvergura medie de 73 cm. Aproximativ trei sferturi din lungimea unui adult salbatic. Ratoiul adult are un penaj distinctiv, radiatii multicolore si ochii rosii. Rata este mai putin colorata, cu un ochi de culoare alba si un inel albicios la gat. Ambele genuri la maturitate au capetele crestate. Cand inot, ratele caroline dau capul lor, inainte si inapoi intr-o miscare convulsie, ceea ce le face usoare pentru zbor. Personalitatea lor este timida si sperioasa.Reproducere Rata Caroline
Habitatul lor de reproducere este in mlastinile impadurite, lacurile putin adanci, iazuri, golfuri si in estul Americii de Nord, coasta de vest a Statelor Unite si Mexic de Vest. Ei au, de obicei cuibul in cavitatile din copacii aproape de apa, desi acestea vor profita de cuiburi in locuri umede daca sunt disponibile. Cuibul va avea aproximativ 30cm diametru. Femela va oua un ou de culoare alb – crem pe zi. In total va depune 10 pana la 22 de oua. O serie de pradatori va incerca sa manance ouale ratei Carolina: ratoni, ciocanitori, serpi, sobolani, etc. Din momentul cand ouale eclozeaza vor trece 24h pana cand puii se vor usca si vor fi pufosi. Apoi femela isi ia puii si se duce in apa in cautarea hranei. Puii vor putea zbura dupa 8-10 saptamani de la nastere.
Papagali nimfe
Papagalul nimfă (Nymphicus hollandicus) este o specie de papagali din familia Cacatuidae, originară din Australia.
Origine și etimologie
Nymphicus provine din limba greacă și înseamnă mireasă. De obicei nimfele erau fiicele zeului Zeus care se ocupau cu dansuri, cântece și jocuri și rămâneau veșnic tinere. Pe lângă toate acestea nimfele însoțeau zeii și răspândeau binecuvântare și fertilitate. Datorită faptului că această pasăre este atât de jucăușă, cântăreață și fertilă se spune că ea a însoțit nimfele. Se spune că atunci când Odyseus a întâlnit-o prima dată pe nimfa „Calypso”, ea avea pe cap o asemenea pasăre, la fel de frumoasă ca și ea. Holandicus provine de la „Wilem Jansz” care este unul dintre primii care au descoperit aceste păsări. El fiind olandez, numea pe atunci Australia „Noua-Olandă”. Abia în 1788 au primit păsările un nume științific, dat de Gmellin și anume „Psittacus Novaehollandiae”. În 1792 l-a denumit Kerr „Psittacus Hollandicus” iar în 1832 și-a primit numele final de la Wagler și anume „Nymphicus hollandicus”. La mijlocul secolului al 19-lea, când europenii au început să colonizeze Australia, au început să apară și primele exemplare de nimfe în Europa. Datorită faptului că clima în Australia este foarte schimbătoare, păsările s-au adaptat relativ repede iar după scurt timp au început să se înmulțească în captivitate. În limba engleza i se spune ‘cockatiel’ ceea ce înseamnă kakadu mic. Ei sunt clasificați ca cei mai mici din genul Cacauidaelor (familia cockatoo). Spațiul ei natural de trai sunt stepele și savanele Australiei, el fiind pe lângă peruș unul dintre cele mai răspândite păsări ale Australiei. Oamenii de știință nu au căzut de acord mult timp dacă nimfele fac parte din familia papagalilor sau cea a kakadu. Între timp este clar că fac parte din familia de kakadu.Caracteristici
Au o lungime aproximativă de 35–40 cm, iar durata medie de viață este de 20 ani dar pot trece și peste 25 (dacă trăiesc într-un mediu cald și sunt îngrijiți, au hrana necesară și sunt mereu în preajma cuiva (perechea sau stăpânul) pot avea o viață mai lungă). Au o greutate de 90–110 grame. Sunt unii dintre cei mai rapizi zburători ale Australiei, australienii numindu-i și “Quarrian”. Nimfele trăiesc de obicei ca perechi, rareori în mici grupuri. Nimfele sunt păsări foarte pașnice care pot fi ținute împreună cu alte păsări pașnice cum ar fi perușii. Nimfele își iau timp cam două ore pe zi pentru a-și aranja și curăța penajul (își trage fiecare pană în parte prin cioc). Datorită faptului că sunt păsări care trăiesc în stoluri ei își desfășoară toate activitățile zilnice împreună, adică se orientează după celelalte păsări din stol; se spală împreună, mănâncă împreună etc. În grădinile zoologice în care se găsesc aceste păsări, sunt puse peste tot oglinzi pentru a simula spațiul lor natural de trai, și anume stolul.Determinarea sexului
Masculul este în mare parte gri iar capul este galben cu două cercuri roșii pe obraji, diferența față de femelă este că acest punct sau cerc roșiatic este mult mai intens la mascul. Femela este în mare parte galbenă cu unele urme de gri. Cea mai bună metodă de a deosebi un mascul de femelă este coada; coada la femelă este mai colorată cu forme tărcate pe ea.Comportament
Când creasta este ridicată, papagalul este atent la ceva. Când creasta este într-o poziție normală, nimfa este relaxată. Când creasta este lăsată jos și toate penele la fel înseamnă că îi este frică de ceva.Hrănirea
Hrana nimfelor se găsește în mare parte pe jos, ea fiind compusă din semințe de iarbă, semințe de pomi, fructe etc. Hrana de bază: mei, semințe de floarea soarelui (albe sau tărcate), semințe de cânepă, semințe de iarbă, semințe de castraveți, semințe de dovleac, semințe de lubeniță, semințe de spanac, semințe din diferite buruieni, semințe de ridichi, pe lângă hrana de bază formată din diferite semințe, nimfelor le trebuie vitamine pe care cel mai bine le iau din fructe și legume. Printre favoritele lor se enumeră salată verde, morcovi cu frunze, mere, porumb încă necopt pe șiulete, cozi de ardei cu semințe, cartofi, orez, semințe de soc, nuci, struguri, mandarine, portocale, vișine, prune, ardei, sfeclă roșie, castraveți, mazăre.Spațiul de trai
Măsurile ideale pentru o volieră sunt de 2.5×1.5×2 LxLxI m pentru o pereche de nimfe iar pentru o colivie ar trebui să fie de cel puțin 110x100x70 cm. Nimfele nu sunt chiar așa de sensibile, deci pot fi lăsate chiar și iarna din când în când în volierele externe.Reproducerea
Nimfele nu au o vreme anume în an în care se înmulțesc și datorită faptului că se pot acomoda foarte ușor la orice mediu le este și foarte ușor să se reproducă în captivitate; de aceea au și fost foarte repede apreciate ca și animale de companie. Special la nimfe este că masculul și femela clocesc ouăle cu schimbul, ceea ce este foarte deosebit la papagali. Masculii clocesc ziua iar femelele noaptea când masculii păzesc cuibul. Nimfele sunt mature și pregătite de reproducere la vârsta de 9 luni dar nu este indicat să le lăsați să clocească până la vârsta de 1 an. Unele nimfe preferă să nu fie nimic în cuib și în acest caz ele curăță cuibul. Nimfele fac între 5-7 ouă pe care le depun la interval de câte 2 zile. Ele vor începe să clocească după al doilea ou iar durata de clocire va fi de 18-21 de zile. Eclozarea va avea loc, la fel, din două în două zile. La eclozare puii sunt „orbi”. Dezlipirea pleoapelor se produce după 10 zile. Pe timpul hrănirii de către părinți, puii scot un piuit în ritmul mișcării prin care le este regurgitată hrana din gușa părinților. Intensitatea acestui piuit crește o dată cu vârsta puilor. La venirea lor pe lume, sunetul este aproape imperceptibil. Puii vor sta 5 săptămâni în cuib iar după 3 săptămâni după ce au părăsit cuibul vor mânca singuri și vor deveni independenți. Puii ajung la penajul și culorile finale după aproximativ 9 luni.Informații generale
Toate păsările au aceeași necesitate de bază de a avea un partener. Multe părți din comportamentul lor natural îl mențin păsările datorită partenerilor lor. Unele păsări tind să înlocuiască partenerul cu omul, dar în mare parte nu reușesc și repede devin bolnave psihic și încep cu acte autodistrugătoare. Papagalii nu mănâncă numai mei; nimfele, ca și toate celelalte specii de păsări au nevoie de un meniu mai diversificat de hrană.
Papagali Perusi
Perusul este, fara indoliala, cel mai comun papagal de companie originar din emisfera sudica, mai exact din Australia, fiind rapandit pe tot teritoriul acestui continent. Exista peste 5 milioane de exemplare de perusi raspandite in toata lumea. In unele zone ale Australiai, populatiile de perusi sunt atat de numeroase incat afecteaza grav cultuile de cereale, avand un efect distructiv asupra acestora.
Coloniile de perusi pot ajunge pana la cateva sute, chiar mii, de indivizi. Desi culoarea originara a perusului este verde, in urma domesticirii si a selectiei indelungate, s-au obtinut cele mai variate culori, incepand cu diferite nuante de verde cu sau fara capul galbem, apoi exemplare turcoaz, verzi-galbui, galbene, albastru deschis, albiciosi pana la alb pur, cu ochii rosii. Denumirea stiintifica a perusului este Melopsittacus onulatus (papagalul ondulat comun).
Perusul pe care il intalnim astazi in coliviile iubitorilor de pasari a fost creat de ornitologii din marea Britanie. Masculii au narile colorate in albastru, iar femelele le au de culoare pielii. Sunt pasari care se preteaza foarte bine la viata in captivitate, fiind foarte iubite de oameni, datorita coloritului incantator si a temperamentului vesel si afectuos.
Perusii nu sunt recunoscuti pentru abilitatile lor de vorbire si doar o mica parte a lor pot vorbi. Trebuie retinut ca doar masculii pot sa isi dezvolte aceasta capacitate, dar este destul de greu de inteles ce spun. Cu mare rabdare si partea omului, micul perus poate reusi sa imite cateva cuvinte sau cantecul altor apsari cu care convietuieste. Cuvantul cheie pentru acest lucru este repetitia.
Perusii sunt pasari mici si curate, foarte usor de intretinut, care au nevoie de multa afectiune din partea stapanului.
Fiind pasari foarte vioaie si active, perusii au nevoie de o colivie cat mai spatioasa. In colivie, trebuie sa existe cat mai mult suporturi, pe care sa se poata catara si odihni. Colivia trebuie sa aiba minimum 35 cm pe lungime, 20 cm latime si cel putin 40 cm inaltime. Orice dimensiune mai mica va fi in defavoarea locatarului.
Fiind mai amatori de bai, este bine sa sa introduca in colivia perusilor o tavita de 4-5 cm adancime, plina cu apa proaspata, dar nu prea rece. In felul acesta, pasarile isi satisfac periodic nevoia de imbiare si isi pot ciuguli si arana penajul care se mai murdareste, chiar daca sta intr-o colivie. Colivia trebuie curatata periodic de macarea care cade pe podea, aceasta putand adaposti foarte multe bacterii. Din acest motiv, este bine ca podeaua coliviei sa fie acoperita de un grilaj metalica, pentru ca perusul sa nu aiba acces la resturile de hrana alterate, care i-ar putea afecta sanatatea. Daca este posibil, spalati podeaua coliviei la 2-3 zile (sau chiar mai des), iar o data pe luna trebuie sa dezinfectati intreaga colivie cu un agent de inalbire baza pe clor (nu uitati insa sa clatiti extrem de bine inainte de a pune pasarea la loc).
Un perus are nevoie, in medie, de 10-12 ore de somn, devenind agitat daca nu doarme suficient. Pentru a o ajuta sa doarma, este bine sa ii acoperiti colivia, astfel incat sa fie intuneric atat noaptea cat si dimineta, deoarce chiar si cea mai mica raza de lumina o poate trezi. Unii perusi au „frica” de nopate, si se manifesta zburad haotic prin colivie si tipand atunci cand este intuneric. Daca pasarea dumneavoastra sufera de aceasta „frica”, dezveliti colivia, aprindeti o lumina si vorbiti cu ea pana cand se linisteste.
Hranirea perusilor
In salbaticie, perusii se hranesc cu semnite si parti verzi ale diferitelr plante, dar si cu o cantitate insemnata de proteine animale, provenind din nevertrebate. In captivitate, regimul trebuie sa fie unul bazat tot pe seminte, in special de mei si ovaz, iar ca harna verde sunt recomandate: foile de salata, lucerna, iarba proaspata sau muguri. Sunt, de asemenea, indicate si legumele rase, amestecate cu putine tarate de grau si drojdie de bere. Lipsa verdeturilor poate fi suplinita cu succes cu seminte de mei, orz si ovaz.
– absenta poftei de macare;
In magazinele de specialitate gasiti mixuri de seminte de cea mai buna calitate, semintele alcatuind circa 50% din dieta perusului. Si fructele sunt indicate, printre acestea enumerand: merele, grapefruitul, kiwi, mango, nectarine, portocale, piersici, pere, capsuni, rodie, prune. Dintre legume, preferatele perusilor sunt: morcovul, broccoli, spanacul si sfecla alba (nu de zahar).Fructele si legumele trebuie sa fie bine spalate, taiate in bucatele cat mai mici, proaspete si la temperatura camerei. Trebuie sa evitati urmatoarele alimante: ciocolata, varza, cofeina, macarea veche, laptele si cremele, cartoful crud, alcoolul si fructele de avocado.Insectele si vitaminele trebuie sa compeletze necesarul de elemente nutriive pentru perusul dumneavoastra. Vitaminele au un rol important prin activitatea lor la nivel celular, dar in execes ele pot inhiba unele functii ale organismului.
Hrana moale poate fi si ea administrata din cand in cand. Aceasta se prepara dintr-un ou afiert tare, sfarama cat mai marunt cu furculita, un morcov ras cat mai marunt, care se amesteca cu 2-3 lingurite de pesmet, gris sau malai. Se mai adauga 2-3 lingurite de coaja de oua rasnita, care contine calciu. Amestecul de hrana moale se tine la frigider si i se da perusului intr-un capacel, numai dupa ce a fost adusa la temperatura camerei.
Pietricelele marunte, folositoare altor paasri in digestia semintelor, sunt indispensabile si perusilor. De aceea, o mica tavita cu nisip grosier nu trebuie sa lipseasca nici din colivia perusilor.
Apa trebuie improspatata permanent, altfel putand favoriza dezvoltarea diferitelor colonii de bacterii, la fel ca si hrana veche. Cel putin o data pe saptamana, in apa trebuie sa se puna 2-3 picaturi de polivitamina Romvac3, care contine gama de vitamine B, C, K, A si E.
In cazul in care observati tulburari ale tractului digestiv (diaree), este bine sa le dati ramurele de salcie, care este un foarte bun antidiareic si antibacterian.
Sanatatea perusului
Daca perusul dumneavoastra da semne ca ar fi bolnav, este bine sa mergeti de urgenta cu el la medicul veterinar. Fiind o pasare de statura mica, chiar si cea mai usoara boala o poate omori daca este identificata prea tarziu. Cateva dintre semnalele cele mai evidente pe care le emite o pasare bolnava sunt:
– pufaie, stranuta constant si umed;
– este letargica;
– nu zboara;
– voma;
– scaderea rapida in greutate;
– se scarpina foarte mult;
– are diaree;
– devine brusc foarte tacuta, sau invers, daca este tacuta in general, devine brusc foarte galagioasa;
– modificari ale temperamentului.
Una dintre cele mai frecvente boli intalinte la perusi este psitacoza, cunoscuta si sub numele de „febra papagalilor”. Agentul patogen este bacteria „chlamydia psittaci”, o bacterie extrem de contagioasa. Pasarile cele mai expuse acestei boli sunt acelea care intra des in contact cu alte specii de animale. Simptomele acestei boli sunt: absenta poftei de macare, penele perusul se desprind foarte usor si acesta doarme mare parte a timpului, conjunctivita, dificultati respiratorii, secretii oculare si pierderi in greutate, asociate cu diaree. Totusi, pasarea poate fi purtatoare de virus fara sa prezinte nici un simptom.
Tratamentul este antibiotic, pe bazade tetracicilina sau derivate, administrat pe cale orala sau injectabila, o data la fiecare 10 aile. Tratamentul este de durata, bacteria putand supravietui pana la 45 de zile in organismul perusului.
Reproducerea perusilor
Reproducerea perusilor nu este una grea, insa necesita o experienta acumulata in timp. Majoritatea perusilor tinuti in casa nu se pot reproduce, din cauza mediului ambient si chiar a lipsei de spatiu. In general, femela depune 5-6 oua, dar exista si cazuri cand sunt mai multe sau mai putine.Crescatorii profesionisti stiu care sunt conditiile in care perusii se pot reproduce cel mai usor. Ei au nevoie de o cusca incapatoare, un cuib si multa liniste. Cuibul trebuie sa aiba o gaura rotunda in partea din fara, cu diamatruld e aproximativ cinci centimetri, iar capacul trebuie sa fie detasabil, pentru ca proprietarul sa poata curata usor interiorul coliviei. La 14 zile de la copulatie, femela depune primul ou, iar urmatoarele la 2 zile unul dupa altul. Femela cloceste ouale aproximativ 18-20 de zile.
Pentru a determina sexul unui perus, cel mai bine este sa apelati la medicul veterinar, acesta fiind un proces destul de dificil. Exista insa cateva indicii care va pot spune, cu aproximatie, ce sex are perusul dumneavoastra. Cel mai importanta si cel mai sigur dintre indicatori este zona carnoasa de deasupra ciocului (fosele nazale) care este colorata in albastru intens la masculul adult si in bej-maroniu la femela. In perioada de imperechere, culorile devin mai intense. Atentie insa, caci la femelele foarte tinere, aceasta zona este colorata in albastru deschis, alburiu, putandu-ve induce in eroare. La pui, narile (aflata in aceeasi zona carnoasa de deasupra ciocului) sunt colorate in roz la mascul si alb la femela.
Papagali Agapornis
| Nume | Agapornis |
| Tara de origine | Africa |
| Marime | 15-20 cm |
| Nivel zgomot | Scazut |
| Abilitatea de a invata sa vorbeasca | Scazuta, insa invata rapid trucuri |
Papagalul agapornis este un mic mascarici, jucandu-se ore intregi. Ii place sa se atarne de jucarii, sa se invarta in jurul lor si sa danseze pe umarul tau. Ai grija la nasturii tai! Ii place sa-i scoata de pe camasa ta. Papagalului agapornis ii place sa se ghemuiasca si sa se alinte. Iubeste sa se vada in oglinda cand zboara. Iar daca sunt doi papagali agapornis, vor face cu randul.
Origine si istoric
Papagalul agapornis a fost o specie necunoscuta in afara teritoriului african, pana cand europenii au scris in carțile si jurnalele lor despre aceste pasari viu colorate pe care le-au vazut in Africa. Primul papagal agapornis a fost descris la inceputul anilor 1600 ca avand fața rosie si a fost introdus in Europa incepand cu secolul al XIX-lea. Pentru ca papagalul agapornis este o pasare usor de ținut ca animal de companie a devenit foarte popular in intreaga lume. Ulterior s-au descoperit inca patru specii de papagal agapornis.
Descriere fizica
Exista noua subspecii de papagal agapornis: cu fața de culoarea piersicii, fața de culoare rosie, Madagascar, Abyssinian, Nyasa, Swindern, cu masca, cu obrazul negru si Fischer. Fiecare tip are culori si modele diferite, iar papagalul agapornis cu fața de culoarea piersicii, fiind cel mai intalnit, are corpul de culoare galbena, verde si albastru cu capul de culoarea piersicii.
Comportament si personalitate
Daca ai de gand sa petreci mult timp zilnic cu papagalul tau agapornis, il poți lasa singur, fara pereche. Dar daca stai mult plecat de-acasa, ia-i o companie. Acest lucru iți va face papagalul agapornis fericit si vei preveni plictiseala.
Papagalul agapornis, desi este mic ca marime, are inteligența si abilitatea unei pasari de marime mare. Te va uimi cu abilitatea lui de a scapa din colivia sa. Uneori poate deveni seful in casa ta.
Papagalul agapornis este inteligent, afectuos si jucaus. Cu o socializare potrivita si adecvata veți stabili o relație puternica. Aceasta mica pasare nu va prospera fara interacțiune.
Ingrijire si hrana
Papagalul agapornis nu este o pasare greu de hranit si va prospera daca ii dai amestecatura de semințe si hrana verde zilnic. Ovazul este folosit ca supliment, fiind administrat umed in timpul perioadei de imperechere. Semințele umede se administreaza cand sunt pui in cuib sau cand papagalulagapornis se reface dupa boala. Totusi amesteca o cantitate mica de apa cu semințe pentru ca se altereaza foarte usor. Frunzele verzi de spanac proaspat taiate constituie o hrana importanta pentru papagalul agapornis, mai ales ca este usor de gasit.
Papagalul agapornis este extrem de activ si e bine sa i se puna la dispoziție un spațiu adecvat pentru a explora, urca si zbura. Ii place sa mestece si e bine sa aiba la dispoziție lemn (nu mobilierul) si jucarii pentru a-si antrena muschii masticatori.
Este important pentru sanatatea papagalului tau agapornis sa pastrezi colivia si accesoriile ce se afla in aceasta curate si intr-o forma buna. Pachetul zilnic include curațarea podelei si improspatarea apei. Saptamanal ar trebui sa cureți si sa dezinfectezi colivia. Spala jucariile si celelalte accesorii cand devin murdare.
Sanatate si puncte vulnerabile
Semnele de boala la papagalul agapornis implica retragere, penajul este ciufulit si mai puțin stralucitor, sta cu ochii inchisi, umeziți, nasul curge, doarme mult, isi pierde interesul pentru mediul inconjurator si sta in cupa cu mancare. Majoritatea afecțiunilor la papagalul agapornis sunt ranirile din lupte, dar si alte infecții, paraziți interni, paduchi, probleme respiratorii, diaree. Un papagal bolnav necesita o vizita la medicul veterinar.
Conditii de viata
Papagalul agapornis este foarte activ asa ca e bine sa le satisfaci necesitatea spațiului cu ajutorul coliviei. Aceasta trebuie sa aiba minim urmatoarele dimensiuni: 81x50x50 cm. Daca ai o colivie mai mica, e indicat sa-l lasi sa zboare prin camera. Incearca sa ții o singura specie de pasari in aceeasi colivie, altfel pot aparea lupte. Pastreaza ori una, ori trei perechi de papagali agapornis, pentru ca risti sa vezi pene jumulite.
Reproducere
Daca ții o pereche de papagali agapornis in aceeasi colivie, atunci pregateste-te pentru varianta in care se vor reproduce. Se reproduc destul de repede si o singura pereche poate produce 3 serii de oua pe an. Mulți oameni s-au trezit crescatori de papagali agapornis peste noapte si mulți si-ar fi dorit sa fie.