Etimologie

Din latină ăsĭnus, al cărui rezultat normal a fost asân (Pușcariu 135; REW 704; Candrea-Dens., 100; DAR). Cuvânt curent în secolul XVI-XVIII, a fost înlocuit de măgar și reactualizat, deși fără forță, de unii scriitori din secolul XIX, cu forma latinizată. Înrudit cu catalană ase, franceză âne, italiană asino, occitană asne, portugheză asno și spaniolă asno.